Bistrita: 1 mai la Terasa Vama Veche | Concert iarba Fiarelor
Dragi prieteni,
Anul trecut ne-ați arătat că în jurul Terasei Vama Veche s-a strâns o comunitate cu adevărat puternică – vă mulțumim din suflet pentru asta! Ne dorim ca deschiderea terasei să devină o tradiție marcată cu o petrecere pe cinste, așa că vă așteptăm și anul acesta, de 1 Mai, la Ștrandul Unirea, să sărbătorim începutul verii cum se cuvine! De la eveniment nu poate lipsi muzica neaoșă a prietenilor de la iarba Fiarelor, care vă invită să vă distrați pe deja cunoscutele piese ca “Dară că da”, “Ține-mă blând”, “Ofofof și oioioi”. Lor li se alătură și tinerii de la Besmeth, o trupă de folk-rock alternativ care combină poezia cu energia și a cucerit deja publicul cu reinterpretări îndrăznețe și piese proprii ce merg direct la suflet. Două generații, două stiluri, un singur vibe: bun de dans, bun de început de vară!