Timisoara: Enescu, Jupuit de viu un film de Toma Enache

Opera Națională Română Timișoara, Timisoara
Strada Mărășești 2, Timișoara
Wednesday, 19 March, 19:00
Opera Națională Română din Timișoara va găzdui în 19 martie un eveniment unic, un omagiu adus unui geniu al muzicii universale – George Enescu. La 70 de ani de la trecerea sa în eternitate, alegem să-l celebrăm și să-l onorăm așa cum se cuvine printr-un eveniment deosebit - proiecția filmului ENESCU, jupuit de viu, o explorare profundă a vieții și operei marelui artist. În deschidere va cânta renumita mezzosoprană Antonela Barnat, acompaniată la pian de Leonard Bonea.
Mezzosoprana Antonela Barnat colaborează frecvent cu operele și orchestrele filarmonice din țară, fiind interesată atât de repertoriul de operă, de cel vocal-simfonic cât și de proiectele de muzică contemporană. Pe scena Operei Naționale București a fost apreciată într-o paletă variata de roluri.

Pe plan internațional a concertat în Europa, America de Nord și Orientul Mijlociu. În octombrie 2010 a participat la un turneu în Elvetia, Germania și Franta, în care a promovat opera Orestia II – Choeforele, semnată de Aurel Stroe. Solista a fost invitată în mai multe rânduri la Festivalul de Operă „Gut Immling” (Germania). A colaborat cu dirijorii Horia Andreescu, Ludovic Bacs, Marek Janowski, Cristian Mandeal, Mark Mast, Adrian Morar, Clark Rundell, Julien Salemkour, Alexandru Samoilă, Tiberiu Soare, Jin Wang.

 De asemenea, artista a fost distinsă cu premiul II la Concursul Internațional de Canto „Maeștrii artei lirice – Magda Ianculescu” (2009), București; premiul III la „Malmo Singing Competition”(2007), Suedia; premiul I la Rodos, Grecia – „International Contest for lyrical soloists” (2003) Show more details