Cluj-Napoca: O scrisoare pierduta

O scrisoare pierdută… pentru eternitate!

Primesc un telefon de la îndrăgitul actor Valentin Teodosiu: Eugen, n-ai fost în București la avanpremieră. Venim noi la Cluj și te invit pe 10 noiembrie. Mai văzusem, acum 10 ani, la Teatrul de Comedie, o excelentă montare Alex. Dabija și am scris cronica. Mă gândesc: Ce să mai aduci nou, în afară de niște mari actori, la cea mai jucată piesă?! Uneori ne înșelăm..

Deși au fost timpuri mai bune când s-a făcut mult pentru România (chiar în vremea lui Caragiale!), rămâne eterna mare dilemă: Noi cu cine votăm?! Mai acută decât oricând! Doar Nenea Iancu se bucură de votul unanim al românilor!

Premiera de acum exact 141 ani, TN București, 25 noiembrie 1884, a avut mare succes de public, însă nu și la cei „vizați” care atât l-au șicanat (și procese inventate!) până a trebuit să „fugă”, pentru siguranța sa, la 1.700km, în Berlin. Este altfel, azi?!

Reușita unor valoroase montări arată că, pe malurile Dâmbouviței, nu s-a schimbat mult, ba mai grav: personajele caragialene sunt copilași de țâță față de actualii. Dacă i-ar clona cineva pe Trahanache,, Tipătescu, Cațavencu & Co. (toți cu grele bacalaureate pe bune din 12 materii și doctorate reale la Paris și Berlin) și s-ar întâlni cu fauna similar de azi, ar strâmba oripilați din nas și i-ar da, cu șuturi în fund, pe ușă afară!

Iată echipa „de scandal”:  regie / Toma Enache actoria: Valentin Teodosiu Zaharia Trahanache, Monica Davidescu / Zoe Trahanache, Aurelian Temișan / Ștefan Tipătescu, Marius Rizea / Ghiță Pristanda, Ovidiu Cuncea / Nae Cațavencu, Claudiu Bleonț / Dandanache, Dan Istrate / Brânzovenescu, Emanuel Varga / Farfuridi, Cosmin Vijeu / Cetățeanul turmentat.

Decorul sugestiv minimal de Vladimir Turturică e subtil ingenios și în detaliu: fațada casei lui Tipătescu are formă de plic deschis unde toți intrăm și ieșim: eternă piramidă glorioasă închinată farsorilor de care nu scăpăm: gura Infernului dantesc!

Cabinele de „VOTAȚI CU ROȘII / CU ALBAȘTRII”), adică ejusdem farinae / aceeași pleavă, nu e doar autohtonă, ci amintește încă valabila împărțire Vest / Albastru – Est / Roșu demonstrând că Țărișoara asta, biata Româniiiia! (Cațavencu) n-a scăpat nici internațional de fripturiști!

Cabinele sunt pe rotile și se învârt cu Cetățeanul turmentat, ceilalți & noi exclamănd în cor, amețiți, cu regizorul Enache: „La un moment dat, toți ne întrebăm eu cu cine votez?!” Faptul că nu există pereți arată că „totul se vede / e știut”!

Tribuna oratorilor are forma unei imense ștampile în formă de falus care sugerează electoratului: Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem! Mucles, că vă… Mobilier retro la malagambiștii de azi neo-îmbogățiți.

Originalele costume ale Doinei Levintza se completează perfect cu retro-moderna scenografie punând în evidență personajele, creînd ele însele modele tipologice. Protagoniștii puliticieni au caraghioaze haine în pătrățele alb–negru precum clovnii de circ ori în surrealistele spectacole á rebour / în răspăr din faimoșii ani nebuni, 1920, la Paris ori Berlin.

Numai Zoe e o excepție superbă cu feeria cromatică a splendidelor toalete – mesaj: femeia aduce sentimente, iubire și frumos în această lume violent patriarhală condusă cu agresivă rațiune rece devenită irațional-destructivă! Personajele sale feminine, dincolo de unele defecte (datorate lumii bărbaților) sunt cu adevărat umane!

Fănică o iubește și e iubit de Zoe„ ceea ce nu mai întâlnim azi! Relațiile politico-erotice bărbați-femei se consumă pe bancheta din spate a mașinilor luxoase și-n birouri păzite de cerberi gorgonici.

Doar șeful poliției, Ghiță Pristanda, e juma’-juma’ cu mundirul roșu și pantalonii maro-închis (vreo aluzie coprologică?) ca un servil cameleon al oricui la putere: Linge-i în bot și papă-le tot!

Cetățeanul turmentat e îmbrăcat ca mulți pe stradă: haină cenușie, ca viața lor, și pantaloni în dungi de semi-pușcăriaș închis între granițele României! Vestele au bancnote cu Caragiale: fatidica valută autohonă de care nu mai scăpăm.

Decoruri și costume: rafinament pur!

Acțiunea fiind cunoscută, accentuăm momente și interpetări deosebite. Iese în evidență comicul spumos-original marca Valentin Teodosiu (am scris în cronica montării Dabija): îl egalează pe clasicul Giugaru. Invenția sa: știe de legătura lui Zoe cu Fănică, dar, comersant versat, profită din plin.

Ne încântă cu jocul duplicitar: Priviți, sunt „naivul” care știe - și ce dacă! Ne lămurește când îl pupă pe Fănică, pe frunte, zicând Noi suntem prieteni vechi de opt ani. Alții e mișei! cu o nostim-diabolică grimasă de pișicher!

Zoe, personajul pozitiv, se bucură de jocul complex, bine dozat și variat al Monicăi Davidescu: trece prin toate stările posibile arătând ce suferă o femeie pentru a-și apăra și salva iubirea în lumea dură: e blândă, lascivă, fermă, niciodată vicleană fiind singura onestă și directă!

Le spune tuturor cu tot curajul leoiacei care își apără puiul drag (și lui Fănică): Cine luptă cu Cațavencu, luptă cu mine! Are multe scene puternice, dar memorabilă e găselnița / supremul truc al femeilor: Dacă nu facem așa, 3 Fănică, voi muri! Se întinde provocator lasciv pe sofa ținând o lumânare aprinsă pe piept! Mission: Impossible?! Nu cu Zoe!

Reținem și momentul când sare în spate la Fănică și-l conduce ca pe un căluț nărăvaș, care are nevoie de jocheu, să-i arate calea spre victorie: omagiu peste timp la interpretarea lui Toma Caragiu în acest rol.

Marius Rizea / Ghiță Pristanda are o prezență care amintește de Birlic: lumea râde cum apare pe scenă. Actorul cu un comic nativ în fiecare celulă a fost remarcat de la început; Premiul Cel mai bun actor la Gala Tânărului Actor, Mangalia, 2001. Nu e de mirare: a absolvit la clasa maestrului Dem Rădulescu, 1988.

Orice mic gest - scapă șervetul de chelner obedient, aduce pahare și șampanie, iese sau intră în scenă, plânge, fluieră, scuipă… - e magnetizant încărcat cu mult umor: Chapeau!

Cațavencul lui Ovidiu Cuncea (greu să te bați cu genialii clasici ai lui Sică Alexandrescu: aici, Ion Talianu) e subtil (cel mai) actualizat în viziunea sa și e posibil să aibă model real un fripturist politician de capetală.

Cosmin Vijeu are și el o ștachetă foarte înaltă în memorabilul turmentat Costache Antoniu. Reușește (greu să ieși din parametrii personajului) să ne ofere parfumul (alcoolizat) unui simpatic amețit mai mult de istorie decât de alcool. Ingenios trucul cu 2-3 pălării, varianta masculină la Altă pălărie, aceeași Mărie: omul obișnuit e obligat să se tot „adapteze” în nemiloasa lume balcanică dacă vrea să supraviețuiască!

Claudiu Bleonț se departajează creativ de clasicul Dandanache Radu Beligan și, în costum clovnesc, ne încântă cu personajul propus de el: un bufon la curtea regilor despoți care știe toate dedesubturile, profită și-i bate cu armele lor.

Alte acțiuni de efect care au animat plăcut spectatorii: oratorii îi transformă în auditoriu, fiecare tabără împarte stegulețe roșii / albastre în primul rând și mobilizează sala să strige la opoziție Hoții! Hoții! Cât adevăr…

Aurelian Temișan ne propune un Fănică (prea) serios, plin de el, corect interpretat, fără a lăsa publicului amintirea unui personaj deosebit. Cuplul Dan Istrate / Brânzovenescu, Emanuel Varga / Farfuridi e o pastișă slapstick Stan & Bran pe aceeași linie Mircea Diaconu-Dem Rădulescu în montarea Liviu Ciulei, anii ’80 și aceea cam forțată.

În final, o critică: în afara câtorva palide „șopârle” la prezent, lipsesc actualizările (cam toate montările la noi): Oare Cui îi e frică de… Woolf?! Înainte de 1990 era mult curaj cu riscuri imense! Azi, no risc – no fun!

Regizorul Toma Enache a reușit să ofere, cu echipa sa, altă variantă spumoasă a eternei comedii comprimată inteligent în un singur act, iar aplauzele generoase i-au răsplătit îndelung.

Actorii au dat autografe pe elegantul Caiet de spectacol (la Cluj nu se mai face) iar Valentin Teodosiu la superba sa carte de mare succes (a 5-a ediție!): Un clovn pentru eternitate.

Iar noi, românii, rămânem cu un Caragiale pentru eternitate…